Turiştii noştri iubesc din ce în ce mai mult croazierele, dovadă fiind succesul de care s-au bucurat acestea, mai ales în ultimii ani. Croazierele se adresează celor care îşi doresc să descopere cât mai multe locuri, dar să se bucure de confortul unei cabine, să se delecteze cu o bucătărie bună internațională şi să trăiască cât mai multe experienţe inedite. Pentru cei care iubesc Grecia, vă invităm într-o croazieră cu pensiune completă și pachet de băuturi All Inclusive la bordul vasului în timpul căreia veţi explora unele dintre cele mai frumoase insule greceşti: Rhodos, cea încărcată de istorie, Creta, locul unde arheologii încă dezgroapă minuni neatinse de mii de ani de mâna omului, Santorini, insula unde frumuseţea pare că a încremenit pentru a se lăsa mai uşor admirată, Mykonos, cea vestită pentru morile sale de vânt, precum şi Milos, un adevărat paradis pentru geologi. Pe parcursul croazierei veți putea descoperi de asemenea şi câteva oraşe, care mai de care mai pitoreşti: Atena, leagănul civilizaţiei, Salonicul, plin de vestigii şi însoritul Kusadasi din Turcia. Toate într-un program inedit, care cu siguranţă îi va satisface până şi pe cei mai exigenţi devoratori de turism.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Insulele Grecești
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre Croazieră în Insulele Grecești
Info insotitor: român și ghizi locali
Obiective natura: Marea Mediterană, Insula Rodos, Insula Creta, Insula Spinalonga, Insula Santorini, Marea Egee, Insula Theresia, Plaja cu nisip vulcanic Perissa, Insula Mykonos, Insula Delos, Insula Milos, Valea Klima
Obiective arta: Piața Omonia, Universitatea, Biblioteca Națională, Academia, Piața Sintagma, Parlamentul Elen, Monumentul Soldatului Necunoscut, Stadionul Panathenaic, Arcul lui Hadrian, Biserica Sfânta Sofia, Moaștele Sfântului Vasile cel Nou, Rotonda, Arcul lui Galerius, Biserica bizantină cu Hramul Sfântul Dimitrie, Turnul Alb, Biserica Sfântul Gheorghe, Catedrala Mitropolitană Grigorie Palama, Fortul Sfântul Nicolae, Muzeu Arheologic, Ruinele palatului din Knossos, Capitala civilizației minoice, Stațiunea Elounda, Biserica Panagia Episkopi, Mica Veneție, Muzeul de arheologie, Muzeul de folclor și istorie, Catacombe, Biserica Sf. Efrem cel Nou din Nea Makri
Obiective traditii: Satele Oia, Gonia, Kamari, Satul Klima
Obiective distractii: Spectacole de teatru, animaţie şi muzică live pe vasul de croazieră, „Efesul Antic de-a lungul timpului - Helenistic și Roman”, „Turul Medieval - Acropolele din Lindos și Citadela Cavalerilor Ioaniți”, plimbare pe digul vechiului port Mandraki până la Fortul Sfântul Nicolae, degustare vinuri locale la Santorini, Fotografierea morilor de vânt, Excursie în Insula Delos
Info tarif:
TARIF I: 1690 EURO / loc în cameră dublă și cabină interioară categoria IB
Supliment single: 320 EURO / pers.
TARIF II: 1840 EURO / loc în cameră dublă și cabină cu hublou categoria XC
Supliment single: 390 EURO / pers.
TARIF III: 1990 EURO / loc în cameră dublă și cabină cu balcon categoria SBJ
Supliment single: 720 EURO / pers.
tarif cu toate taxele incluse, valabile pentru un grup de minim 20 turiști; pentru un grup mai mic de turiști, tariful se va recalcula
Nr minim de turisti: 20
Observatii tarif: Suplimentul de single se reconfirmă la cerere în funcție de disponibilitatea cabinelor de pe vasul de croazieră
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 1
Pensiune completă: 7
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Atena- Masa: În avion
- Cazare: Hotelul Novotel Athens 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion
- Obiective: Atena
Piața Omonia
Universitatea
Biblioteca Națională
Academia
Piața Sintagma
Parlamentul Elen
Monumentul Soldatului Necunoscut
Stadionul Panathenaic
Arcul lui Hadrian
- Optionale: Plimbare în celebrul cartier Plaka
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 13:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Tarom). Plecare spre Atena cu compania Tarom, zbor RO 273 (16:40 / 18:20). După sosire transfer pentru cazare la Hotelul Novotel Athens 4* (sau similar 4*). Seara vă recomandăm un tur pietonal în celebrul cartier Plaka de la poalele Acropolei.
Ziua 2. Atena – Pireu – îmbarcare pe vasul de croazieră Celestyal Crystal- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Spectacole de teatru, animaţie şi muzică live pe vasul de croazieră
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom face un tur panoramic al Atenei care va include Piața Omonia, Universitatea, Biblioteca Națională și Academia, Piața Sintagma, cu Parlamentul Elen și Monumentul Soldatului Necunoscut, Stadionul Panathenaic și Arcul lui Hadrian. Transfer în portul Pireu pentru îmbarcarea pe vasul de croazieră Celestyal Crystal, al companiei Celestyal, care va pleca din port la ora 17:00, navigând spre Salonic. Vom porni într-o fascinantă croazieră în care, timp de o săptămână, vom avea ocazia să admirăm frumuseţile câtorva orașe-port din Grecia și Turcia, ne vom lăsa captivaţi de priveliştea deosebită oferită de apele și țărmurile Mediteranei de Est şi ne vom lăsa răsfăţaţi la bordul vasului, bucurându-ne de toate facilităţile oferite. Seara ne vor aştepta diverse spectacole de teatru, animaţie şi muzică live. Cazare cu pensiune completă și pachet de băuturi All Inclusive la bordul vasului.
Ziua 3. Salonic- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Biserica Sfânta Sofia
Moaștele Sfântului Vasile cel Nou
Rotonda
Arcul lui Galerius
Biserica bizantină cu Hramul Sfântul Dimitrie
Turnul Alb
Biserica Sfântul Gheorghe
Catedrala Mitropolitană Grigorie Palama
- Descriere: Vasul va ancora la ora 10:00 la Salonic, oraș-port din nordul Greciei. Vă recomandăm un tur al orașului, pentru admira monumente din diverse perioade istorice: Biserica Sfânta Sofia cu moaștele Sfântului Vasile cel Nou, Rotonda și Arcul lui Galerius din perioada romană, biserica bizantină cu Hramul Sfântul Dimitrie, patronul orașului, Turnul Alb, simbolul orașului, parte a sistemului de apărare din perioada otomană, Biserica Sfântul Gheorghe, cea mai veche biserică din Grecia, Catedrala Mitropolitană Grigorie Palama din Salonic și multe altele. Vasul va părăsi portul în jurul orei 19:00, navigând spre Kusadasi. Cazare cu pensiune completă și pachet de băuturi All Inclusive la bordul vasului.
Ziua 4. Kusadasi (Turcia)- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Obiective: Excursie de o jumătate de zi „Efesul Antic de-a lungul timpului - Helenistic și Roman”
- Descriere: La ora 13:00 vasul va ancora la Kusadasi sau Insula Păsării cum mai este denumit, situat pe coasta vestică a Turciei, în apropierea căreia se află numeroase perle ale antichității, precum Efes, vestigii religioase, precum Casa Fecioarei Maria și minuni ale naturii, precum Pamukkale. De-a lungul timpului, Kusadasi a înflorit sub diverse civilizații, precum cea greacă, romană și otomană, bucurându-se întotdeauna de prosperitate economică. În timpul acestei escale vom face o excursie de o jumătate de zi numită „Efesul Antic de-a lungul timpului - Helenistic și Roman”, o incursiune prin epoca de aur în care s-a format Efesul, centru important de comerț și spiritualitate al lumii antice. Construit cu 3000 de ani în urmă, Efesul a modelat istoria civilizațiilor grecești, turcești și creștine din locația sa privilegiată, aleasă conform legendei de oracolul de la Delphi. Loc de pelerinaj datorită apropierii sale de Templul lui Artemis, una din cele 7 minuni ale lumii și de prezența unor mari personalități creștine precum apostolii Pavel și Ioan dar și Fecioara Maria, Efesul este în prezent unul dintre cele mai mari situri arheologice romane din zona mării Mediterane. Splendoarea epocii de aur este vizibilă de-a lungul străzilor sale și a ruinelor excelent conservate. Pe masură ce vom explora acest sit inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, vom avea ocazia să ne conectăm la vremurile de efervescență culturală, vizibile în Agora Efesului, Odeon, Casele Patricienilor, frumosul Templu al lui Hadrian dar și în uimitoarea Bibliotecă a lui Celsus. Întoarcere la vas care va părăsi portul la ora 21:00, navigând spre Rodos. Cazare cu pensiune completă și pachet de băuturi All Inclusive la bordul vasului.
Ziua 5. Rodos- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Obiective: Excursie de o jumătate de zi - „Turul Medieval - Acropolele din Lindos și Citadela Cavalerilor Ioaniți”
- Optionale: Plimbare pe digul vechiului port Mandraki până la Fortul Sfântul Nicolae
- Descriere: Vasul va ajunge la ora 09:00 în portul de croaziere din Insula Rodos. În timpul acestei escale vom face o excursie de o jumătate de zi numită „Turul Medieval - Acropolele din Lindos și Citadela Cavalerilor Ioaniți”. Ne vom deplasa spre Lindos, orășel situat la 50 km sud de port, în partea medievală a orașului Rodos care este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, unde vom vedea edificii ridicate în perioada în care Cavalerii Ioaniți au guvernat insula. În acest ansamblu urban din perioada gotică vom remarca strada Cavalerilor, Palatul Marilor Maeștrii și Spitalul Cavalerilor, actualmente muzeu. La încheierea excursiei puteți continua explorarea orașului vechi pe cont propriu sau puteți face o plimbare pe digul vechiului port Mandraki până la Fortul Sfântul Nicolae. Vasul va părăsi portul la ora 18:00, navigând spre Creta. Cazare cu pensiune completă și pachet de băuturi All Inclusive la bordul vasului.
Ziua 6. Heraklion (Creta) – Santorini- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Heraklion
Fortăreața venețiana Koules
Biserici Bizantine
Fântâni Turcești
Muzeu Arheologic din Heraklion
Ruinele palatului din Knossos
Stațiunea Elounda
Insula Spinalonga
Santorini:
Fira
Satele Oia, Gonia, Kamari
Biserica Panagia Episkopi
Plaja cu nisip vulcanic Perissa
- Descriere: Vasul va ancora la ora 07:00 în portul Heraklion, capitala insulei Creta, unde va rămâne până la ora 12:00. Legenda spune că Insula Creta este „casa natală” a lui Zeus, născut din Rea și Cronos, locul unde Zeus l-a învins pe tatăl său Cronos, devenind cel mai puternic zeu, iar Heraklion este cea mai populată regiune din Creta, practic inima Cretei și un magnet pentru turiști din toate colțurile lumii. Capitala regiunii Heraklion este orașul natal al lui El Greco și Nikos Kazantzakis, dar și locul unde veți descoperi numeroase obiective turistice foarte interesante precum fortăreața venețiană Koules, biserici bizantine, fântâni turcești și vile ce amintesc de arhitectura romantică a clădirilor din Veneția. Excursiile organizate de pe vas vă oferă ocazia să descoperiți cele mai interesante obiective turistice din această insulă, dintre care menționăm impresionantul Muzeu Arheologic din Heraklion, ruinele palatului din Knossos, capitala civilizației minoice, stațiunea Elounda și Insula Spinalonga. De la Heraklion vasul se va îndrepta spre următoarea escală, Insula Santorini, unde va ajunge în jurul orei 16:30 și va rămâne până după miezul nopții. Numită în antichitate Thira, insula vulcanică Santorini aparține arhipelagului Cicladelor situându-se în sudul Marii Egee. Insula este una dintre cele mai cunoscute din Grecia, combinând într-un mod spectaculos plaje frumoase cu nisip alb, roșu sau negru, priveliști absolut uimitoare asupra vulcanului, cel mai fotografiat apus de soare, vestigii antice, dar și hoteluri, restaurante şi magazine de un mare rafinament. Santorini atrage turiștii și datorită faimei că în această regiune s-ar fi găsit legendara Atlantida, distrusă însă de cea mai mare erupție vulcanică cunoscută vreodată. Paradoxal, cataclismul care a distrus insula a creat şi cea mai mare atracţie prezentă a insulei, respectiv caldera vulcanului, inundată de apele Mării Egee, care formează o lagună adâncă, înconjurată pe trei laturi de stâncile înalte ale insulei principale şi despărţită de Marea Egee de mica insulă Theresia. Se spune că Santorini este locul în care „sunt mai multe biserici decât case, mai mult vin decât apă, mai mulți măgari decât bărbați”, şi nu rămâne decât să vă convingeți că totul este perfect adevărat. Experții de pe vas vă vor oferi excursii ce vă vor permite să admirați peisajele spectaculoase și tradițiile păstrate intacte în satele de pe coastă sau de pe marginea calderei. Puteți vizita capitala insulei, Fira, satele Oia, Gonia, Kamari, biserica Panagia Episkopi, care are o frumoasă colecție de icoane bizantine, plaja cu nisip vulcanic Perissa sau degusta vinurile locale. Cazare cu pensiune completă și pachet de băuturi All Inclusive la bordul vasului.
Ziua 7. Mykonos- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră, shuttle bus
- Optionale: Mica Veneție
Fotografierea morilor de vânt
Excursie în Insula Delos
- Descriere: Vasul va sosi în jurul orei 08:00 în Insula Mykonos, supranumită și „Insula Vântului”, care face parte din grupul insulelor Ciclade din mijlocul mării Egee. Există o mulțime de legende care vorbesc despre acest loc deosebit de popular. Una dintre acestea susține că aici s-a desfășurat lupta dintre Zeus și Titani, iar insula a căpătat numele în cinstea lui Mykons, fiul lui Anios, ai cărui părinți au fost Apollo și nimfa Rio. Faimoasă pentru animata viață de noapte, hotelurile și cluburile de lux, aceasta a devenit una dintre cele mai exclusiviste destinații din Grecia. Mykonos, principala așezare de pe Insula Mykonos este un oraș încântător, cu case albe și nenumărate biserici și mori de vânt, o aglomerare pitorească de străduțe înguste și coridoare cu case și trepte văruite în alb, nenumărate biserici micuțe și capele, piațete și fântâni arteziene, precum și o multitudine de magazine colorate. Vă sugerăm să decoperiți Mica Veneție, o zonă pitorească a orașului Mykonos, faimoasă pentru construcțiile medievale și casele cu balcoane din lemn viu colorate. Zona devine cu precădere romantică mai ales spre seară, când apusul creează o atmosferă deosebită. Nu uitați să capturați imaginea perfectă cu faimoasele mori de vânt așezate în vârful crestei care domină orașul. Mykonos este locul unde fiecare plajă și fiecare oraș are propria sa personalitate, unde omul și natura și-au îmbinat forțele armonios creând monumente unice din punct de vedere arhitectural și unde vechile tradiții se respectă și astăzi. Iubitorii de istorie și arheologie pot opta pentru o excursie în Insula Delos, considerată locul unde s-au născut zeii Apolo si Artemis, important sit arheologic din Patrimoniul Mondial UNESCO. Vasul va pune la dispoziția pasagerilor un shuttle bus, care va asigura legătura între port și orașul vechi Mykonos, unul dintre cele mai bine păstrate și mai frumoase din Insulele Ciclade, cu balcoane din lemn încărcate cu flori și cu capele cu bolte roșii. Vasul va părăsi portul după miezul nopții. Cazare cu pensiune completă și pachet de băuturi All Inclusive la bordul vasului.
Ziua 8. Milos- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Plaka
Muzeul de Arheologie
Muzeul de Folclor și Istorie
Valea Klima
Satul Klima
Catacombe creștine
- Descriere: La ora 09:00 vasul va ancora în portul din Insula Milos, ultima escală de pe traseul croazierei. Milos este paradisul geologilor, unde șuvoaie șerpuitoare de lavă au dat naștere unor formațiuni ciudate de rocă vulcanică, o regiune a mineritului, în trecut al obsidianului, în prezent al bentonitei, perlitei și caolinului, printre altele. Veți putea alege un tur al insulei care vă va dezvălui capitala insulei, Plaka, cu un muzeu de arheologie și un muzeu de folclor și istorie, veți ajunge în Valea Klima, pe al cărei povârniș marin și-au zidit cetatea anticii milieni, unde veți vedea placa de marmură care marchează locul unde un fermier a dezgropat-o pe Afrodita din Milos (Venus din Milo) în anul 1820, veți descoperi Klima, unul dintre cele mai frumoase sate din insula cu locuințele sale lacustre, frumos colorate, aliniate la țărm, după care pe drumul spre Adamas, veți întâlni singurele catacombe creștine din întreaga Grecie, care constituie una dintre dovezile creștinismului timpuriu de aici. Vasul va părăsi portul în jurul orei 19:00. Cazare cu pensiune completă și pachet de băuturi All Inclusive la bordul vasului.
Ziua 9. Pireu – Nea Makri – Atena – București- Masa: In avion
- Transport: Vas de croazieră, avion
- Obiective: Biserica Sf. Efrem cel Nou din Nea Makri
- Descriere: Vasul va sosi în portul din Pireu în jurul orei 07:00. După formalitățile de debarcare, ne vom deplasa în localitatea Nea Makri pentru a vizita Biserica Sf. Efrem cel Nou, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Grecia. După-amiază, ne vom întoarce în centrul Atenei unde vom avea prilejul de a face ultimele cumpărături până la ora transferului la aeroportul din Atena pentru plecarea spre București cu compania Tarom, zbor RO 274 (19:10 / 20:45).